BĂTRÂNUL POSEDAT, BLASFEMIATOR DIABOLIC…:
NEAGU DJUVARA
Stimate şi dragă domnule A. C. -
...Este absolut revoltător ca, un spion (sic!!! – ÎNSUŞI MĂRTURISEŞTE - cf. www.kamikazeonline.ro: “[…]în cei patru ani cît am fost un fel
de șef de spionaj pentru Comitetul Național Român, dar în legătură cu
CIA și cu serviciul special francez[…]) "adus de vânturi"
şi devenit "academician şi specialist" (ÎN CE ANUME???!!! – în…”cumănistică”?!),
precum senilul, dar atât de încăpăţânat-răutăciosul şi blasfemiatorul “domn/om
de ştiinţă” (care ştiinţă?! – cea …“cumănească”?!), Neagu
Djuvara, să încerce, în gesturile penibile ale agoniei sale, să spurce tot ce
avem noi, românii, mai sfânt, după “ruinurile” Sarmizegetusei: MORMINTELE
ŞI MOAŞTELE VOIEVOZILOR NOŞTRI VALAHI, CTITORI ŞI MARTIRI!!!
Să NU-i dea
Dumnezeu odihnă, pe lumea cealaltă, acestui falsificator de istorie valahă, de
tot OBRAZNIC şi de REA-CREDINŢĂ DEMONIC-BLASFEMIATOARE!
- ...ci SA-L PUNĂ ALĂTURI DE (…sau
chiar…”ÎN”!) FOCURILE NOMAZILOR
CUMANI!
...Nu-mi dau seama cum, dintr-o
familie de aromâni - adică, dintr-o ascendenţă de “supra-români”, cum îi
numea Petre Ţuţea, pe aromâni (e drept, dl Djuvara e generat din nişte…”corcituri”!...ca
noi, toţi, de altfel, oamenii tereştri!) - a putut ieşi un astfel de monstru
aiurit si de Adevăr Sfânt, de Bine şi de Dreptate şi de Frumos - ADÂNC STRICĂTOR/PÂNGĂRITOR!
…Scriam, acum, câţiva (destui!)
ani în urmă, despre “rătăcirea” (credeam eu, atunci…!)
lui Neagu Djuvara:
ÎMPOTRIVA CUMANIZĂRII, PRIN DL
NEAGU DJUVARA
(preferăm explicaţiile
„necumăneşti”, ale unui esoteric şi pe cele ale unui HAŞDEU – celor ale uni
„român” contemporan, care ne ...”înnegreşte” cu falsităţi)
Istoricul Neagu Djuvara, punând în discuţie originea voievozilor
întemeietori ai Ţării Româneşti, Negru Vodă şi Basarab I, scrie o carte care,
prin afirmaţiile ei, intrigă, cel puţin... o carte despre originile statale
româneşti, bazată ( ni se spune...) pe argumente de ordin arheologic şi
istoric. Ce afirmă domnul Neagu Djuvara şi, alături de el, o „anumită
parte a presei”...de-o vreme încoace...? Afirmă că poporul român s-ar
fi format cu ajutorul cumanilor, iar statul medieval românesc, în primul rând
Ţara Românească, ar fi fost „vopsită bine”cu aceşti cumani deşertici
şi nomazi... Unde vor fi dispărut, însă, românii... românii de până
atunci...??? VALAHII, deh!... Aaa, păi, atât Negru Vodă, cât şi Basarab I „sunt
cumani”, zice...”specialistul în cumănie” (în
gogomănie, mai curând!) Neagu Djuvara!!!...înseşi numele lor o arată, limpede
ca apa tulbure... Pentru Negru Vodă, explicaţia ţine de culoarea pielii –
cumanii „aveau un ten închis la culoare”, zice istoricul Djuvara! – iar
Basarab ar fi însemnând „tată conducător”...
Şi eu sunt „închis la culoare/negricios”, dar nu sunt...”cu
origini cumane”! Mai curând, grecesco-ilyre!!!
Mulţumim frumos de „orientare”, domnule Djuvara! Dacă
tot e să vorbim la modul „ipotetic”, atunci noi preferăm
ipotezele care ne favorizează Neamul...(iar nu ni-l duc în nişte tenebre
aiurite/aiuritoare...) – şi, şi mai bine, pe cele care sunt mai mult decât
ipoteze deochiate: sunt explicaţii ŞTIINŢIFICE! Şi, deci, aduc Adevărul, pentru Neamul nostru! Şi, în
acest caz, îi preferăm pe B.P. Haşdeu şi pe Vasile Lovinescu... – domnului
Neagu Djuvara!
La
esoteristul român Vasile Lovinescu, există două feluri de a-ţi lămuri el sensul
unui cuvânt:
1-direct, traducând cuvântul... -
destul de rar!
2-sugerând căi de conexiune semantică,
pentru a rezulta un sens sintetico-mitic.
Să luăm pe
rând lucrurile:
a-cazul lui “Negru Vodă”: onomastica legendarului ctitor de ţară se
poate tălmăci, întâi, prin simbolistici conexe: se porneşte de la Novac=Înnoitorul; se sugerează că,
dacă Kronos=neòteros=înnoitorul, înseamnă că şi Saturn=NEGRUL (CARE) ESTE IZVORUL ALBULUI-LUMINII!!! (Dacia Hiperboreană,
Rosmarin, Buc., 1994, p. 33). La fel, Marea Neagră - are “două chei”: I- Cheia Soarelui-Leuke-Insula Şerpilor
(...acolo, în Insula Şerpilor, este
Templul lui Apollon (şi mormântul lui Achille!)...de aceea ne-au “găbjit-o”
ucrainienii... – au, şi politicienii lor, habar de esoterism… - şi ţin mult mai mult la interesul ţării lor,
“cu
tot nedreptul”, chiar - decât Emil Constantinescu şi Adrian Severin, “cu dreptul cel mai drept”
al Neamului nostru…) + II - Cheia
Lunii-Selina-Sulina-Selene...Deci, Marea Neagră ar trebui să
însemne "IZVORUL LUMINII FORMEI
CELEI BUNE" (ev=bun+ropa=forma...) - cf. p. 30.
...Dar
tatăl lui Novac este IANCU(S)=IANUS (cf. p. 35), adică "zeul
cu două feţe", una spre trecut, cealaltă spre prezent, una spre
întuneric, alta spre lumină...Deci, prin Tatăl-Iancu, Novac-ul devine izvorul dublu, concomitent al Luminii şi
Întunericului...
…Dar şi
Omul (...vârful muntos) este figura lui Saturn, Papaios=BĂTRÂNUL...(cf. p. 35). “Chiar pe vârful Omul (…) este un omphalos
uriaş, de 10 metri înălţime şi 20 de metri lăţime. Este Geticus Polus, numit de
popor OSIA LUMII şi BURICUL PĂMÂNTULUI”- op. cit., cf. 35. (n. mea: Da, numai domnul Djuvara nu
vrea să ne recunoască – hai, să zicem, n-om fi nici “Buricul Pământului”, dar măcar…nu “corturari”-cumani…).
Deci, noi, ca oameni, avem ambele izvoare, de "alb" şi de "negru",
în noi...Zalmoxis este Brahma Nirguna – “zeul suprem dacic este fără
nume/calificare”(cf. Strabon), ci doar funcţional... - izvor al
contrariilor...(À propos: acea "istorie", cu
Deceneus care coboară din vârf de munte, pentru a stârpi viţa-de-vie - este
interpretată, la p. 37, de Vasile Lovinescu, drept salvarea Traciei de Nord-URANICE[Dacia], de
influenţele dionysiace din Tracia de Sud, intrată sub nefastele perturbări
spirituale, greco-oriental-persan-siriace...).
Deci,
concluzia implicită: Negru Vodă este Izvorul Cosmic Absolut!
La p. 37, a
aceleiaşi cărţi, apare o primă tălmăcire a cuvântului Sarab=rex et pontifex("Sarabii
cumulau ambele funcţii"). "Sarabii erau deasupra castelor,
erau hamsa -
ereditară, vizibilă şi accesibilă" . Şi, la p. 59:
"Basarabia era numele unei caste şi nu al unei singure familii".
Mai jos, se
spune despre Sarabos Tereos (cf. Jordanès) = Sarab purtând Tiara. BanSarabos=Casta
Suprem-Solară/Celestă... La fel si (S)Arabii...
Iată veriga
de unire între Europa şi Asia: ARABII...(Nu prea ne
convine, probabil, ACUM... - dar arabii au fost cei mai mari alchimişti ai
Evului Mediu...)
[1]
.
"Pe stema
Valahiei se văd trei capete de Negri (n.mea: în sensul de “etiopieni”-lahi/popor
esoteric/”plin de DUH”); iar pe acelea (n.mea: stemele) ale Moldovei - două chei
încrucişate - având fiecare, la extremitatea superioară, 2 capete de Negri"...(cf.
p. 61).
Dar dacă Zalmoxis=Saturn=Izvorul Dublu=Regele Lumii,
înseamnă că şi Sarabii sunt Regii Lumii...pentru ca
ei conduc funcţiunile Cerului si Pământului...Deci, şi Negru Voda este Sarab...
Să nu uităm
că noi suntem "(v)lahi"=Negri-Saturnieni...SORI
NEGRI-OCULŢI! (Precum Luceafărul eminescian…). Adică, Stăpânii-Regii Lumii...
Dar Arimoi/Arimii/Aresmoi/Oresmoi sunt
nume care trimit si la Rama şi
la Titani...(Typheus
era Arimoi...), cei
care l-au "înfruntat" pe Zeus, adică au "tentat" indistincţia
sintetizantă, între uranic şi chtonian...între Negru si Alb...(Iată EURASIA, de care tot am vrea să se
zică, într-o bună zi, că este continental unitar al civilizaţiei terestre...).
b-iată,
însă, şi pasajele "directe": "Descălecătorii (n.mea:Ţărilor române) sunt toţi din Transilvania (n.mea:
Adrian Bucurescu precizează, în Dacia secretă: HAR-DEAL...), ei sosesc dintr-un ţinut NEGRU sau sunt ei
înşişi NEGRI. (...)Negru Vodă, ca iniţiator superior şi ca misionat (n.mea: sic! - cu misiune divină!) a
realizat aici un suport spiritual, o manifestare pantaculară a misterelor din
nou instituite de el, care au fost, în definitiv, o readaptare a tradiţiei
dacice (n.mea: readaptarea la tradiţia primordială se face, deci, fie
de o personalitate divină sau cu funcţie divină, fie de Collegia fabrorum=comunităţi-congregaţii
secrete=personalitaţi/spirite "colective"...UNU-ÎN-MAI-MULŢI, revenind la UNU... - iată şi comentariul lui
V.Lovinescu: "(…)de altfel, Ianus nu prezida, oare, Collegia
fabrorum?"- cf. op. cit., p. 55) .
Şi Moldova
este întemeiată de “Cel din Maramureş
(Dragoş-Dragonul-Ouroboros-ul...)=Ţara Mureşului Negru”...Şi se merge pe alchimia "nunţii"
dintre Căţeaua-Molda=Mercurul
Lunar+Bourul-Urus (de aici, şi confuzia benefică dintre Bour şi Urs...în
simbolizarea Pontifex-ului, a castei preoţilor/brahmanilor…)=Sulful Solar...
***
Iată şi “întăriri”
semantice, la p. 320, în Vasile Lovinescu, Creangă şi creanga de aur: "Sarab era descompus de Haşdeu în Sar şi Ab (Ba): Sar=Soare, Principe, Domn, Şef
- în sanscrită, Surya=Soare. Deci, Stăpânul, prin excelenţă al Lumii...SUR, în
româneşte, denumeşte indistincţia dintre Eter şi Tărie...Cal Sur=Cal Soare...Fiinţa transcendentă şi arsă de
ETER...(...)”.
Ba sau Ab - înseamnă şi Şef, dar sugerează şi Copil - în sensul de izvor al Purităţii Eterice...Domn-Stăpân,
sau Copil/Stăpân...(n.mea: Fiii Soarelui-puritate
esenţială/eternizată.. - maternitatea Anei Manolice semnifică tocmai această eternizare solară a Mânăstirii-Lume!).
“Profetul
Muhamed spunea: "<<Ana Arab bila Ain>> - <<sunt Arab
fără litera ain">>- deci, rămâne RAB=DOMN=NUME EXCLUSIV DIVIN".
Cam asta ar
fi, la Vasile Lovinescu... - problema sensurilor/funcţiilor sacrale ale lui
Negru Vodă/Basarabilor…Parcă sună mai nobil miturile vechi şi sfinte, cuvintele traduse din limbi reale, dar cu
POVESTEA-MIT în ele, încă…decât aiuritoarele poveşti “cumăneşti”/”cumanizante”(după cele “romanizante”,
ale altor falsificatori de istorie, care mai naivi, care mai puţin naivi… -
deci, mai …”catolici”…), fără duh şi fără vreun rost, fără de vreun folos…
- decât, poate, pentru detractorii şi
aneantizatorii istoriei sacre a Neamului Românesc…al celor care scot pietrele
sacre ale Sarmizegetusei, din locurile lor îndumnezeite/cosmicizate – pentru a
le îngloba în temeliile motelurilor din zonă…şi asta, fără ca Ministerul
Culturii, prin veneticii săi miniştri, măcar să se sinchisească…
Nici măcar
nu ne trece prin minte că ilustrul domn Neagu Djuvara ar face parte dintre
ei/aceştia (de care făcurăm vorbire mai sus…) – dar, hotărât lucru, “le dă (acestora) apă la moară”…”din gros”…
***
…Acum,
însă, în vara lui 2012 - când veneticul-academiciano-specialist - ???!!! – cere
scoaterea/PROFANAREA Sfintelor Ciolane ale Ctitorilor Mucenici,
din Sfintele lor Morminte – pentru a dovedi, vezi, Doamne, prin mijloace ştiinţifice/ADN!!! - …că
ne tragem NU din Traco-Dacii/Poporul Căii DREPTE, ci din …NOMAZII
DEŞERTULUI! (nici măcar “neprietenii”
noştri, atât de activi întru “neprietenie”, de la Budapesta - NU AU AVUT UN GÂND ATÂT DE DIABOLIC!)
- suntem convinşi, 100%, că Neagu Djuvara se face, IARĂŞI,
porta-vocea Diavolului, ca-n tinereţile lui de spion! Deci, nu e doar o ”rătăcire” (cum presupuneam eu, în
2008) - ci rezultatul unei acţiuni concertate, premeditate de străini crânceni
la suflet şi de “români”
trădători de Neam şi Patrie, împotriva însăşi rădăcinii Patriei şi Neamului
Românesc!
Doamne, ajută şi
binecuvântează, încă o dată şi încă o dată, în veci, acest biet Neam trădat şi
scuipat, de mulţi dintre ai Săi, dar şi de toţi veneticii!!!
Cu, mereu, aceeaşi admirativă
preţuire şi caldă prietenie,
prof. dr. Adrian Botez
P.S.: Nu sunt membru al Academiei DACOROMÂNE, dar demersul
domniilor lor, din aceste zile, este cât se poate de justificat! Trimit/re-transmit,
mai jos, "APELUL CĂTRE PATRIARHIA ROMÂNĂ" (dacă nici Măicuţa
noastră, Biserica Creştin-Ortodoxă,
care ne-a ocrotit şi călăuzit Duhul Credinţei şi al Luminii Culturii, peste
atâtea întunecate şi sângeros-vremuite veacuri, nu ne ajută - atunci, CINE?!):
“A fi pentru a şti, a şti
pentru a avea, a avea pentru a putea, a putea
pentru a face, a face pentru a fi oameni fericiţi!”
F U N D A Ţ I A
„TEMPUS DACOROMÂNIA COMTERRA”
Sediul legal central: Bucureşti,
Dr. Taberei nr.26/119, dosar 4375/303/2008 la jud. sect.6; cont CEC Bank, Ag.
Dr. Taberei, Buc., sect.6, Cod IBAN
R035CECEB60443RON0354455, cod fiscal nr.
4929150. Academia DacoRomână –A.D.R.-
este instituţie autonomă în cadrul Fundaţiei Academia DacoRomână ”TDC” din 9.05.2008. Of. postal 66, g.1, CP. 58-14, certificat de
înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial
nr.35/PJ/2002.www.tempusdacoromania.ro,www.academiadacoromana,www.partidulromanieieuropene.ro, geostroe@gmail.com
“Întru
eternizarea valorilor temporale dacoromâneşti pe Terra noastră comună, într-o
lume comterristă, a fiecăruia şi a tuturora!”
Către Patriarhia Română
NOI,
membrii Fundaţiei Academia DacoRomână TDC, constituită în scopul cunoaşterii, cercetării, creării,
stimulării, promovării, apărării şi eternizării valorilor dacoromâneşti de
pretutindeni şi pregătirii spirituale a renaşterii pentru reîntregirea naţiunii
dacoromâne de pretutindeni în contextul valorilor umane universale, vă înaintăm
următorul protest reieşit din propria noastră conştiinţă.
Cu profundă mâhnire şi tristeţe în
suflet am aflat despre producerea unei agresiuni fără precedent împotriva
fiinţei neamului nostru.
Mormintele unde-şi dorm somnul de veci voievozii cei străvechi au rămas printre puţinele locuri de alinare sufletească. Românii le percep ca locuri
sfinte, de mângâiere spirituală, care
exprimă imaginea simbolică a neamului de la facerea lumii noastre creştine.
Profanarea mormintelor voievozilor
noştri de la începuturile statelor medievale româneşti are o ţintă bine şi
tainic gândită de duşmanii neamului nostru.
Cu minte de creştin şi suflet de român ne întrebăm, retoric, de ce trebuie să privim neputincioşi la o astfel de blasfemie şi de ce nu avem curajul
să ne opunem cu toate forţele acestei
agresiuni perfide asupra identităţii noastre naţionale?
Au fost primii voievozi români păgâni sângeroşi, care au apărut în spaţiul carpato-danubiano-pontic pentru a le crea românilor nevolnici un stat
pe care aceştia nu erau capabili să-l creeze şi
să-l menţină?
Simte vreun om român nevoia ca în această situaţie-limită să arate Europei comunitare că pe aceste meleaguri n-au fost niciodată ţări româneşti, ci
regate cumane sau altaice, construite prin
sabie de către strămoşii unor venerabili comunitarişti, cumano-fanarioţi şi
altor internaţionalişti?
Cum a fost posibil ca indivizi cu nume cumane, ungare sau altaice să intre în lăcaşurile sfinte ale neamului pentru a spinteca trupurile unor voievozi
care-şi dorm somnul de veci în respectul generaţiilor de români care
i-au urmat?
Ce face Parchetul, atât de activ când e vorba de încăierarea politicienilor pe lucruri de nimic? Nu are ochi a pentru a vedea, preveni şi
contracara un asemenea atentat la memoria socială a neamului nostru?
Ce fac aşa-numitele Societăţi culturale, atât de guralive în deceniul trecut? Constatăm că au muţit în faţa unor asemenea nemernici, care îşi impun
rânjind voinţa de a arăta Europei democratice că românii nu-s capabili să
creeze un stat şi să-şi menţină statul.
Ştim că acele morminte, aşezate în vremuri străvechi în aşezămintele eclesiastice ale neamului, pentru a imortaliza şi întări pecetea neamului,
sunt în custodia şi în răspunderea Patriarhiei Române.
De aceea, nu ne putem explica tăcerea Patriarhiei Române şi starea de letargie a clerului ortodox, în faţa acestui act necugetat, permis de o putere
politică violentă unor indivizi al
căror ADN merită cercetat, pentru a vedea dacă sunt oamenii locului sau sunt
străini vatra noastră ancestrală.
În vremurile trecute, de urgie nestinsă, biserica ortodoxă a fost o ecclesia militans, sub faldurile căreia românii s-au strâns încrezători şi au depăşit
vremurile de răstrişte,
menţinâdu-şi identitatea de neam.
Ne întrebăm, cum v-a lăsat sufletul de creştin să le îngăduiţi acelor indivizi să-şi etaleze nemernicia într-un sfânt lăcaş creştin, atătând unei lumi
năucite puterea lor de a-i depune pe primii voievozi români în lada de zestre a unui neam migrator care a stăpânit vremelnic o parte din teritoriul
vechii Dacii?
Apelăm la
Înaltul cler al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a lua o atitudine energică şi
hotărâtă împotriva acestei samavolnicii.
Vă rugăm, cu tot respectul, opriţi
blasfemia la adresa memoriei istorice a neamului românesc!
”Aşa să ne ajute
Dumnezeu!”
București, 2 iulie 2012, în
amintirea Domnului Ștefan cel Mare și
Sfânt, la Putna
Senatul ACADEMIEI DACOROMÂNE
[1]
-Cf. V. Lovinescu, Dacia
Hiperboreană, Rosmarin, Buc., 1994, p. 65:” Iosif din Arimateea, plecând pe o
corabie cu Sfântul Graal, spre Marea Britanie, s-a oprit îndelung în cetatea
SARAS, al cărui Rege era EVALAC(...). La sfârşitul Questei Graalului,
<<din cauza păcatelor Bretonilor>>, Galaad, Perceval şi Bohor s-au îmbarcat cu Sfântul Potir în aceeaşi
corabie, care îi duce până la Cetatea SARAS, al cărei Rege devine Galaad;
acesta a închis Graalul în Templul Spiritual al acestei Cetăţi. Din Saras, au
ieşit Sarazinii, spune povestea...Saras, Sarabii; Evalac, Valahii; Sarab
transformat în Arab, denumire populară a Negrului, la fel ca Sarrasin (şi Maur)
în Evul mediu Occidental. Resorbţia GRAALULUI în Templul Spiritual din SARAS,
tot atâtea lucruri formidabile, greu de precizat, nu atât din pricina lipsei de
fapte, ci pentru că sunt inefabile...”
Bine că domnul Djuvara transformă fapte deloc
inefabile, în...falsuri „cu gură mare”...Foarte mare,
incredibil de mare...şi goală...